Despre despartiri

Despartirile sunt un generator principal de amintiri, nostalgii, iluzii spulberate, dezamagiri. Nu imi place cuvantul dezamagire. Prefer dez-amagire, adica eliberarea de amagire, care duce la dezamagire, ca senzatie. De ce se despart doi oameni? Pentru ca drumul comun se bifurca caz in care despartirea este una cat de cat usoara, pentru ca are loc in tmp, din cauza neintelegerilor caz in care e ceva mai greu de suportat. Mai sunt acele despartiri bruste si subite ale caror amintiri dureaza foarte mult, ca si iubirile neimplinite pentru ca intrebarea "ce ar fi fost daca?" si "de ce? ce a fost in capul lui/ei" are efecte magice creatoare de scenarii. Putem scapa de despartiri? Nu. Putem scapa de dezamagiri? Da. Daca asteptam ceva vom fi dezamagiti, daca nu mai asteptam nimic nu vom fi. Pretul neimplicarii este destul de mare, ne confera o evolutie liniara dar ne rapeste bucuria implicarii insasi. Aici apare acea implicare fara asteptari. Mirosi o floare fara sa vrei sa o rupi, admiri un peisaj fara sa il fotografiezi, porti o discutie fara un interes ascuns bucurandu-te de placerea conversatiei. Cand se termina, nu ai ce regreta. Reintalnirea mai este oare posibila? Da, daca nu exista resentimente. Zi de zi am luat din statie autobuzul 79 si zi de zi am coborat din el fara sa imi para rau. Autobuzul este un mijloc in sine, nu un scop. De ce n-ar fi si oamenii la fel?