Momentul in care se face bilantul. Anul asta a fost unul foarte plin pentru mine. Mi-am luat masina noua fara ajutorul cuiva, mi-am renovat casa din temelii si am reusit sa pun si ceva bani deoparte. Il consider un an bunicel. Pentru un perfectionist insa nu prea e cine stie ce. Ma obsedeaza ce as fi putut sa fac si nu am facut din lene.
Pe plan profesional a fost un an foarte bun. In plan personal insa, fiasco, ca intotdeauna. Prieteni nu am pentru ca nu sunt dispus la compromisuri. Sunt chiar mult mai inflexibil decat inainte. Fac o analiza atenta a individului, apoi calculez marja de compatibilitate. Cand este sub limita admisa, ii spun good bye. Compromisurile inseamna pierdere de timp, nervi, iluzii si sperante false. Nu am primit nici un SMS cu traditionalul "La multi ani" pentru ca nu am de unde sa primesc. Colegii de servici care depind de mine nu se pun la socoteala. La fel ,nici nu am trimis vreun SMS pentru ca momentan nu am nici un fel de interes cu nimeni. Dar totusi dracu' nu e chiar atat de negru. Confucius spunea ca in orice pierdere exista si un castig. In cazul meu sunt multumit. Castigul compenseaza pierderea cu varf si indesat. Sunt porc, magar, insensibil, nesimtit, fac numai ce vreau, injur ca la usa cortului, dispretul pentru oameni (in special pentru cei prosti) a atins cote maxime, restul fiindu-mi total indiferenti. Sunt constient ca nu exista prieteni ci numai interese comune imediate sau de durata. In virtutea acestei filosofii am profitat de toata lumea cat am putut, dar am cautat sa fiu corect in acelasi timp. Nu pentru ca mi-ar fi pasat de ei, ci de propria mea imagine din oglinda (sunt egoist, stiu). Cum obisnuinta tinde sa devina o a doua natura, nu am tratat in mod special nici unica persoana care a fost alaturi de mine zilnic, total dezinteresat, si care pe drept cuvant o pot numi prietena. As fi ipocrit daca as spune ca regret. Nu regret, pentru ca astfel am avut ocazia sa vad ce inseamna o prietenie incercata. Acea unica persoana are ceva ce nu are nimeni si nu a avut pana acum: respectul, admiratia si recunostinta mea. Ar fi multe de spus, dar le condensez pe toate intr-un simplu MULTUMESC! Un MULTUMESC care probabil nu va acoperi magariile marunte pe care i le-am facut, dar e cat se poate de sincer. Si eu sunt la fel de ipocrit ca toti ceilalti in viata sociala, dar nu imi permit sa ma mint pe mine insumi.
Multumesc Delia!
Sunday, December 31, 2006
Viziune
Azi voi sta legat la ochi cu o banda neagra timp de 2 ore. Fara simtul vazului, vezi lumea altfel.
Edit: Nu ies asa afara inca, s-o luam usor totusi.
Edit: Nu ies asa afara inca, s-o luam usor totusi.
Saturday, December 30, 2006
Anatomia unui gand razlet
Buna gandule. Te asteptam. Stiam ca vei veni. Te privesc in toata splendoarea ta. Greu de crezut ca ai luat nastere datorita descarcarilor electrice dintre axoni si recombinarii neuronale. Si totusi asa e. Privindu-te, devii o manifestare a MEA. Faptul ca avem atatea ganduri care ne reprezinta, ne confera personalitati multiple. Ce doresti de la mine? Care este scopul aparitiei tale? De ce nu ai venit singur, ci ai ales sa vii inconjurat de o aureola de senzatii si amintiri? De ce ti-e frica? Asta e menirea ta, sa imi apari o clipa pentru a avea obiect de contemplare? Sau ma inviti sa alerg impreuna cu tine? Te-am pastrat, te-am admirat, am alergat impreuna, acum trebuie sa te las sa pleci. Asa e in viata. Oare gandurile unde dispar? Dispar vreodata? Au un cimitir al lor in subconstient? Le putem readuce la viata cand dorim? Adio, sau mai bine zis cu bine. Nu cred in despartiri. Ne vom revedea. Pentru moment insa, adio.
PS: Am sters celelalte arhive. Erau poluate cu mesaje apartinand adeptilor lui Bivolaru, credinciosilor habotnici si ateilor inraiti. Eu nu sunt nimic din toate astea, si sunt toate la un loc. (exceptandu-l pe Bivolaru desigur)
PS: Am sters celelalte arhive. Erau poluate cu mesaje apartinand adeptilor lui Bivolaru, credinciosilor habotnici si ateilor inraiti. Eu nu sunt nimic din toate astea, si sunt toate la un loc. (exceptandu-l pe Bivolaru desigur)
Friday, December 29, 2006
Despre despartiri
Despartirile sunt un generator principal de amintiri, nostalgii, iluzii spulberate, dezamagiri. Nu imi place cuvantul dezamagire. Prefer dez-amagire, adica eliberarea de amagire, care duce la dezamagire, ca senzatie. De ce se despart doi oameni? Pentru ca drumul comun se bifurca caz in care despartirea este una cat de cat usoara, pentru ca are loc in tmp, din cauza neintelegerilor caz in care e ceva mai greu de suportat. Mai sunt acele despartiri bruste si subite ale caror amintiri dureaza foarte mult, ca si iubirile neimplinite pentru ca intrebarea "ce ar fi fost daca?" si "de ce? ce a fost in capul lui/ei" are efecte magice creatoare de scenarii. Putem scapa de despartiri? Nu. Putem scapa de dezamagiri? Da. Daca asteptam ceva vom fi dezamagiti, daca nu mai asteptam nimic nu vom fi. Pretul neimplicarii este destul de mare, ne confera o evolutie liniara dar ne rapeste bucuria implicarii insasi. Aici apare acea implicare fara asteptari. Mirosi o floare fara sa vrei sa o rupi, admiri un peisaj fara sa il fotografiezi, porti o discutie fara un interes ascuns bucurandu-te de placerea conversatiei. Cand se termina, nu ai ce regreta. Reintalnirea mai este oare posibila? Da, daca nu exista resentimente. Zi de zi am luat din statie autobuzul 79 si zi de zi am coborat din el fara sa imi para rau. Autobuzul este un mijloc in sine, nu un scop. De ce n-ar fi si oamenii la fel?
Despre atentie
Atentia este cea care ne confera un scop, care ne ajuta sa aducem un singur obiect la nivel constient. Dar avem o singura problema. Odata ce atentia noastra este focalizata pe obiect, pierdem contactul cu noi insine. Sunt atatea activitati pe care le facem in mod inconstient: respiram, clipim, gesticulam. Dubla atentie din filosofia zen inseamna sa fim constienti de ce este in jur si de noi insine in acelasi timp. Luati un creion si priviti-i varful. Cand apar gandurile aditionale taiati-le de la radacina. Atentia este concentrata asupra varfului urmarind in acelasi timp reactiile corpului si ale mintii. Aceasta este atentia cu dubla directie - mu shin.
Gandurile nu trebuie eliminate, nici rarite, ci doar privite fara implicare. Cel care reuseste sa isi opreasca gandurile definitiv va sfarsi intr-un spital de nebuni. Gandurile, ca sursa a iluziilor trebuie contemplate, privite, fara sa li se dea curs. Al doilea stadiu este implicarea constienta, care nu mai este implicare, ci observare din interiorul sistemului.
Gandurile nu trebuie eliminate, nici rarite, ci doar privite fara implicare. Cel care reuseste sa isi opreasca gandurile definitiv va sfarsi intr-un spital de nebuni. Gandurile, ca sursa a iluziilor trebuie contemplate, privite, fara sa li se dea curs. Al doilea stadiu este implicarea constienta, care nu mai este implicare, ci observare din interiorul sistemului.
Despre prieteni
-Salut!
-Buuuunaaa!
-Ce bine-mi pare ca te vad! Sarbatori fericite si tot ce-ti doresti in noul an, numai bine tie si familiei tale!
-Asemeni! Toate cele bune. Care mai este numarul tau de telefon? L-am sters din greseala...
(Schimb de numere de telefon dupa care conversatia se incheie).
O scena obisnuita, foarte obisnuita chiar. Finalul este usor de prezis. Pana la anul, telefonul nu va suna. Prietenii buni de azi, devin persoanele indiferente de maine, care devin un simplu paragraf intr-un jurnal al uitarii. Sentimentele se schimba, gandurile se schimba, mediul se schimba, oamenii se schimba. La scadenta tragem linia. Oricum nu ramanem cu nimic decat cu regrete. Imi aduc aminte de pasajul de inceput al Bhagavat Gita, in care printul Arjuna este nevoit sa lupte contra rudelor, prietenilor, invatatorilor lui pentru tron. Dezamagit, in toiul luptei, arunca sabia. Atunci cel care ii conducea carul i se arata sub forma lui Krishna si ii spune:
De unde această disperare ce te cuprinde în clipa încercării, o Arjuna, demnă doar de unul ce nu-i nobil, care nu-ţi deschide cerul şi îţi strică faima?
Fii fără slăbiciune, fiul al lui Pritha, aceasta nu ţi se potriveşte; gonind din inima josnică slăbiciune, ridică-te, o tu care-ţi distrugi duşmanii.
Îi plângi pe cei ce nu trebuie să-i plângi şi cuvântezi despre înţelepciune; cei învăţăţi nu-i plâng nici pe cei vii, nici pe cei morţi.
N-a fost nici [o vreme] când eu să nu fi existat sau tu, sau prinţii aceştia; la fel, noi nu vom înceta să existăm vreodată cu toţii în viitor.
Precum cel întrupat în acest [trup] trece prin copilărie, tinereţe şi bătrâneţe, tot aşa trece [după moarte] şi în alt trup. Cel tare nu este tulburat de aceasta.
14. Contactele [simţurilor] cu materia, o fiu al lui Kunti, sunt reci sau calde, plăcute sau dureroase, vin şi se duc, sunt trecatoare; îndură-le, o Bharata.
Omul, pe care acestea nu-l clatină, o tu cel [puternic ca un] taur [printre] oameni, care este acelaşi la suferinţă şi bucurie, numai acela poate capăta nemurirea.
Nu există existenţă pentru Nefiinţă şi nici nonexistenţă pentru Fiinţă; hotarul lor este văzut de cel care cunoaşte adevărul.
Să ştii că cel ce le-a desfaşurat pe toate este nepieritor; nimeni nu poate aduce pieirea celui Neclintit.
Despre trupurile celui întrupat care este veşnic, nepieritor, de necunoscut, se spune că au un sfârşit; de aceea luptă, o Bharata!
Cel care ştie că acesta [cel întrupat] ucide, [ca şi] cel care ştie că acesta este ucis, amândoi nu ştiu; acesta nu ucide şi nici nu este ucis.
Ideea de baza este sa ne impacam mental cu faptul ca totul trece. Timpul isi face bine treaba. Sa ne bucuram de ce avem in prezent, fara regrete, fara priviri in trecut. Trecutul este mort, viitorul nu exista, doar prezentul este al nostru. La un moment dat calea a doi oameni care merg impreuna trebuie sa se desparta. Asa e legea naturii umane.
-Buuuunaaa!
-Ce bine-mi pare ca te vad! Sarbatori fericite si tot ce-ti doresti in noul an, numai bine tie si familiei tale!
-Asemeni! Toate cele bune. Care mai este numarul tau de telefon? L-am sters din greseala...
(Schimb de numere de telefon dupa care conversatia se incheie).
O scena obisnuita, foarte obisnuita chiar. Finalul este usor de prezis. Pana la anul, telefonul nu va suna. Prietenii buni de azi, devin persoanele indiferente de maine, care devin un simplu paragraf intr-un jurnal al uitarii. Sentimentele se schimba, gandurile se schimba, mediul se schimba, oamenii se schimba. La scadenta tragem linia. Oricum nu ramanem cu nimic decat cu regrete. Imi aduc aminte de pasajul de inceput al Bhagavat Gita, in care printul Arjuna este nevoit sa lupte contra rudelor, prietenilor, invatatorilor lui pentru tron. Dezamagit, in toiul luptei, arunca sabia. Atunci cel care ii conducea carul i se arata sub forma lui Krishna si ii spune:
De unde această disperare ce te cuprinde în clipa încercării, o Arjuna, demnă doar de unul ce nu-i nobil, care nu-ţi deschide cerul şi îţi strică faima?
Fii fără slăbiciune, fiul al lui Pritha, aceasta nu ţi se potriveşte; gonind din inima josnică slăbiciune, ridică-te, o tu care-ţi distrugi duşmanii.
Îi plângi pe cei ce nu trebuie să-i plângi şi cuvântezi despre înţelepciune; cei învăţăţi nu-i plâng nici pe cei vii, nici pe cei morţi.
N-a fost nici [o vreme] când eu să nu fi existat sau tu, sau prinţii aceştia; la fel, noi nu vom înceta să existăm vreodată cu toţii în viitor.
Precum cel întrupat în acest [trup] trece prin copilărie, tinereţe şi bătrâneţe, tot aşa trece [după moarte] şi în alt trup. Cel tare nu este tulburat de aceasta.
14. Contactele [simţurilor] cu materia, o fiu al lui Kunti, sunt reci sau calde, plăcute sau dureroase, vin şi se duc, sunt trecatoare; îndură-le, o Bharata.
Omul, pe care acestea nu-l clatină, o tu cel [puternic ca un] taur [printre] oameni, care este acelaşi la suferinţă şi bucurie, numai acela poate capăta nemurirea.
Nu există existenţă pentru Nefiinţă şi nici nonexistenţă pentru Fiinţă; hotarul lor este văzut de cel care cunoaşte adevărul.
Să ştii că cel ce le-a desfaşurat pe toate este nepieritor; nimeni nu poate aduce pieirea celui Neclintit.
Despre trupurile celui întrupat care este veşnic, nepieritor, de necunoscut, se spune că au un sfârşit; de aceea luptă, o Bharata!
Cel care ştie că acesta [cel întrupat] ucide, [ca şi] cel care ştie că acesta este ucis, amândoi nu ştiu; acesta nu ucide şi nici nu este ucis.
Ideea de baza este sa ne impacam mental cu faptul ca totul trece. Timpul isi face bine treaba. Sa ne bucuram de ce avem in prezent, fara regrete, fara priviri in trecut. Trecutul este mort, viitorul nu exista, doar prezentul este al nostru. La un moment dat calea a doi oameni care merg impreuna trebuie sa se desparta. Asa e legea naturii umane.
Despre realitate si iluzie
Lumea inconjuratoare nu este perceputa cu ajutorul ochiului, ci cu ajutorul unei anumite portiuni din creier.
1. Eu am in fata un monitor. Imaginea de pe retina este preluata de nervii optici, trimisa intr-o anumita zona a creierului, codata in impulsuri electrice. Eu percep imaginea in creier, datorita acelor impulsuri electrice. Aici avem doua variante:
a. Cu ochii inchisi, se aplica acelei parti ale creierului impulsurile electrice care ar determina vederea unui monitor. Atunci voi vedea acel monitor cu ochii inchisi
b. Cu ochii deschisi mi se aplica impulsurile electrice corespunzatoare unui mar, dar in acelasi timp am in fara monitorul. Ce voi vedea? Ambele banuiesc. Care dintre ele e reala?
2. Cu ochii inchisi, conectat la un aparat (nu conteaza daca un astfel de aparat exista sau nu, e doar un "thought experiment"), mi se aplica semnalele electrice pe care le-as fi avut de-a lungul intregii mele vieti si pana la final. Astfel as putea sa imi vad viata, sau cel putin o varianta a ei, cea codata prin impulsuri electrice. Este acest lucru real sau nu?
3. Cum disting care viziune despre realitate este cea mai buna? Care sunt criteriile dupa care apreciem realitatea? Oare cel care a elaborat criteriile nu a procedat conform viziunii lui subiective despre realitate?
4. Am in fata ochilor o femeie urata. Mi se aplica niste semnale electrice astfel incat o vad frumoasa si corespunzatoare criteriilor mele. Presupunand ca ma indragostesc de ea, este acest lucru real? Ma indragostesc de ea sau de propriile mele proiectii?
Ce este real si ce nu? Care este realitatea obiectiva? Vrem sa o vedem? In momentul acesta realitatea obiectiva este ca scriu si citesc in acelasi timp. Mai departe este domeniul realitatii subiective (scriu bine, scriu prost, am un anume stil, unora le place, altora nu, etc). Exista vreo solutie sa iesim din Matrix? Daca da, ce formeaza acel Matrix? Gandurile noastre trecatoare, senzatiile, emotiile, toate provin ca urmare a influentei mediului, si toate sunt trecatoare. Adevarata realitate este acel EU neschimbat, manifestat sub o infinitate de forma asa cum curentul electric isi face simtita prezenta in mai multe becuri. Gandurile constituie doar forma personala a EU-lui, care il ajuta in exprimare. Ce ramane dupa ce gandurile nu mai exista? Constiinta pura fara obiect de comtemplare. Mai doriti pastila rosie? :)
1. Eu am in fata un monitor. Imaginea de pe retina este preluata de nervii optici, trimisa intr-o anumita zona a creierului, codata in impulsuri electrice. Eu percep imaginea in creier, datorita acelor impulsuri electrice. Aici avem doua variante:
a. Cu ochii inchisi, se aplica acelei parti ale creierului impulsurile electrice care ar determina vederea unui monitor. Atunci voi vedea acel monitor cu ochii inchisi
b. Cu ochii deschisi mi se aplica impulsurile electrice corespunzatoare unui mar, dar in acelasi timp am in fara monitorul. Ce voi vedea? Ambele banuiesc. Care dintre ele e reala?
2. Cu ochii inchisi, conectat la un aparat (nu conteaza daca un astfel de aparat exista sau nu, e doar un "thought experiment"), mi se aplica semnalele electrice pe care le-as fi avut de-a lungul intregii mele vieti si pana la final. Astfel as putea sa imi vad viata, sau cel putin o varianta a ei, cea codata prin impulsuri electrice. Este acest lucru real sau nu?
3. Cum disting care viziune despre realitate este cea mai buna? Care sunt criteriile dupa care apreciem realitatea? Oare cel care a elaborat criteriile nu a procedat conform viziunii lui subiective despre realitate?
4. Am in fata ochilor o femeie urata. Mi se aplica niste semnale electrice astfel incat o vad frumoasa si corespunzatoare criteriilor mele. Presupunand ca ma indragostesc de ea, este acest lucru real? Ma indragostesc de ea sau de propriile mele proiectii?
Ce este real si ce nu? Care este realitatea obiectiva? Vrem sa o vedem? In momentul acesta realitatea obiectiva este ca scriu si citesc in acelasi timp. Mai departe este domeniul realitatii subiective (scriu bine, scriu prost, am un anume stil, unora le place, altora nu, etc). Exista vreo solutie sa iesim din Matrix? Daca da, ce formeaza acel Matrix? Gandurile noastre trecatoare, senzatiile, emotiile, toate provin ca urmare a influentei mediului, si toate sunt trecatoare. Adevarata realitate este acel EU neschimbat, manifestat sub o infinitate de forma asa cum curentul electric isi face simtita prezenta in mai multe becuri. Gandurile constituie doar forma personala a EU-lui, care il ajuta in exprimare. Ce ramane dupa ce gandurile nu mai exista? Constiinta pura fara obiect de comtemplare. Mai doriti pastila rosie? :)
Subscribe to:
Comments (Atom)